Arhive zilnice: 24 octombrie 2013

Toamna, anotimpul hărniciei

Standard

       Activitatea integrată de astăzi a avut ca punct de plecare fabula Greierele și furnica, prezentată într-o manieră adaptată vârstei, la Întâlnirea de dimineață. Lectura educatoarei a fost urmată de aprofundarea textului. Prin întrebări, cei mici au fost îndrumați să desprindă morala fabulei, dar și să interpreteze, din diferite unghiuri, comportamentul personajelor. Astfel, greierul a fost descris de unii copii ca fiind leneș, în timp ce alții l-au considerat un artist neîntrecut (,,un foarte bun cântăreț” – Cezar). Furnicile au fost apreciate pentru grija și hărnicia lor, dar și acuzate pentru atitudinea lor necruțătoare față de o altă ființă aflată în suferință.

       Filmul prezentat a oferit copiilor o perspectivă inedită asupra binecunoscutei fabule, propunând un alt final, mai optimist.

         ,,Iepurașii” au învățat că, în viață, trebuie să faci cu plăcere lucrurile pentru care ești înzestrat, muncind acolo unde îți este locul. Munca artistului nu este mai prejos decât cea a medicului, a constructorului sau a bucătarului, de exemplu. Fiecare este înzestrat cu anumite calități (talente) pe care trebuie să și le pună în valoare, pentru a fi fericit și pentru a-i face fericiți și pe cei din jurul său.

       Activitatea a continuat pe sectoare. La Știință, copiii au sortat, asemenea furnicilor harnice, semințe (am urmărit obiectivele activității matematice – sortarea obiectelor după formă, culoare și mărime).

         La sectorul Artă, au colorat o scenă din fabula Greierele și furnica, iar la sectorul Bibliotecă au rezolvat o fișă având ca sarcină descrierea unei imagini ilustrând o scenă din fabulă, despărțirea în silabe a cuvintelor ,,toamnă”, ,,greier”, ,,furnică”, alcătuirea de propoziții cu aceste cuvinte și reprezentarea cuvintelor prin desen (,,Desenează în căsuță tot atâtea frunze uscate câte cuvinte are propozița formulată de tine.”)

Pe parcursul întregii zile, iepurașii au ascultat și cântecul Furnicuța.