Arhive pe etichete: animale domestice

Prietenii de la fermă (activitate practică)

Standard
Reclame

Graiul animalelor

Standard

            Astăzi, la Întâlnirea de dimineață, iepurașii au aflat că și animalele comunică între ele, chiar dacă nu vorbesc. Ele își ,,spun” anumite lucruri prin sunete sau prin diferite mișcări.  Activitatea integrată de astăzi a avut ca scop exersarea pronunțării corecte a unor sunete, îmbogățirea vocabularului, dezvoltarea capacității copiilor de a face legături simple (între glas, mișcare și animalul respectiv). Sarcina jocului desfășurat în prima parte a activității a fost recunoașterea animalelor imitate și reproducerea onomatopeelor corespunzătoare glasului acestora. Copiii au primit jetoane cu animale domestice și sălbatice (fiecare copil, un jeton). Am imitat, pe rând, glasul diferitelor animale și le-am adresat întrebarea: ,,Cine este?”/,,Cine face așa?” Copiii care aveau jetoanele corespunzătoare au recunoscut animalele, apoi au reprodus glasul acestora (individual și în colectiv). În a doua parte a jocului, le-am propus copiilor să imite, la rândul lor, diferite animale (onomatopee, mișcări), publicul având ca sarcină recunoasterea animalului imitat. La final, am ascultat cântecul ,,Graiul animalelor”, pe care sperăm să îl putem cânta singuri până la sfârșitul săptămânii.

Am descoperit si alte filmulete utile pe această temă, pe care le vom viziona în zilele următoare.

,,La fermă sau în pădure?” (activitate integrată)

Standard

           Săptămâna aceasta încheie proiectul cu tema ,, Din lumea celor care nu cuvântă”. Astăzi mi-am propus să evaluez cunoștințele copiilor despre animalele domestice și sălbatice, așa că am introdus în scenă două personaje noi-ursulețul Mormi și căluțul Duțu-aflate în căutarea prietenilor rătăciți în oraș (jetoane cu animale domestice și sălbatice, distribuite copiilor). Iepurașii s-au arătat dornici să le sară în ajutor, așa că fiecare animal a ajuns, cât ai bate din palme, la căsuța lui.

Joc cu animale

              Activitatea a continuat la sectorul Artă, unde copiii au colorat animalul preferat. Imaginile le găsiți AICI .

Colorare animale

               La Bibliotecă am scris bastonașe legate, realizând astfel gardul fermei.

SAM_0831_Edited SAM_0832_Edited              La construcții am construit o fermă și o grădină zoologică, pe care le-am populat cu animale.

Constructii

,,Așază-mă în căsuța potrivită!” (joc logic)

Standard

       Astăzi am consolidat cunoștințele copiilor despre formele geometrice cunoscute, cercul și pătratul. Cum săptămâna aceasta vorbim despre animalele domestice, am adaptat jocul la tema cu pricina. Am urmărit ca, pe parcursul activității, copiii să recunoască cercul și pătratul, să precizeze atributele pieselor geometrice (formă, culoare, mărime), să formeze mulțimi de piese după un criteriu dat și să argumenteze apartenența unei piese la o mulțime, folosind limbajul adecvat.

        Le-am propus iepurașilor să ne jucăm de-a fermierii, având grijă de animalele de la fermă. Am început prin a-i ruga pe copii să hrănească oaia și cocoșul, așezând în țarcul oiței piesele pătrate (,,baloții”), iar în cotețul cocoșului-,,grăunțele” (cercurile).

Var 1

           Animalele au mâncat, dar  s-a lăsat seara și trebuie să meargă la culcare. Așa că tot iepurașii m-au ajutat să pregătesc adăposturi mari pentru vacă și adăposturi mici pentru vițeluș, grupând piesele după mărime, indiferent de formă sau culoare.

Var 2

          Dis-de dimineață, animalelor li s-a făcut iarăși foame. Calului i-am dat fân (piesele galbene), am trimis gâsca pe iaz (selectând pentru ea piesele albastre), iar cățelușului i-am dat câteva bucăți de carne (piesele roșii).

Var 3

         Săptămâna viitoare vom face cunoștință cu o nouă formă geometrică-triunghiul.