Arhive pe categorii: Uncategorized

Ziua și noaptea

Standard

       În săptămâna care tocmai se încheie am abordat la grădiniță o temă îndrăgită de copii, ”Ziua și noaptea”. O tot evitasem în anii precedenți, temându-mă că nu ar putea oferi material suficient pentru o săptămână întreagă de lucru. Nu a fost nici pe departe așa, dimpotrivă. Am derulat o gamă largă de activități atractive, variate deopotrivă prin formă și prin conținut.

       Am început săptămâna cu un joc didactic, folosind auxiliarul oferit de Editura Tehno-Art. Copiii au recunoscut elementele și acțiunile ilustrate pe jetoane și le-au plasat pe cele două planșe reprezentând ziua și noaptea.

       La Domeniul Limbă și comunicare, am ascultat povestea grecească Cocoșul, soarele și luna. Cei mici au desenat apoi astrele, trasând peste linia punctată.

      În cadrul Domeniului Științe, am consolidat cunoștințele copiilor despre formele geometrice printr-un joc logic, intitulat Călătorie în spațiu. Iepurașii au călătorit cu racheta de pe o ”planetă” pe alta, respectând traseul indicat de educatoare, apoi de copiii aleși conducători de joc. Au identificat astfel piesele geometrice descrise și le-au descris la rândul lor, sub aspectul formei, al culorii și al mărimii.

       Cei mici au exersat saluturile adecvate diferitelor momente ale zilei și le-au asociat acestora diferite secvențe din programul zilnic printr-un joc didactic derulat în cadrul Domeniului Om și societate.

      În cadrul Domeniului estetic și creativ și la centrul Artă, am desfășurat activități de modelaj, pictură sau desen, cu regretul că săptămâna a fost prea scurtă pentru a pune în practică toate ideile sugerate de temă.

Am reținut:

-Soarele este, de fapt, o stea.

-Luna își primește lumina tot de la Soare.

-Pământul se rotește în jurul Soarelui, de aceea avem impresia că Soarele se mișcă pe cer.

-Iarna nopțile sunt mai lungi și zilele mai scurte. Vara zilele sunt mai lungi decât nopțile.

-Regina-nopții este o plantă care își deschide florile noaptea.

-Unele viețuitoare (bufnița, vulpea, liliacul) sunt mai active noaptea.

-Liliecii se hrănesc cu insecte.

-Licuricii sunt niște insecte al căror corp luminează pe timp de noapte.

-Oamenii măsoară timpul cu ajutorul ceasului.

 

Anunțuri

La revedere, toamnă aurie!

Standard

          Vineri, 21 noiembrie 2014, iepurașii și-au luat rămas-bun de la Zâna Toamna, alături de colegii lor de la grupa mijlocie. Costumați în culorile toamnei, printre coșuri încărcate de rod și flori multicolore, cei mici au recitat poezii și au cântat în cinstea anotimpului bogat. La final, Toamna le-a dăruit mere rumene și parfumate și le-a promis că se va întoarce anul viitor, la fel de generoasă în surprize.

Jocuri cu fructe de toamnă

Standard

         Vă propun câteva jocuri care pot fi desfășurate la grupa mică în săptămâna cu tema ”Fructele toamnei” sau în oricare altă perioadă a anului, adaptate la temă.

1. Cubul fructelor (joc didactic pentru educarea limbajului)

        Aveți nevoie de un cub (eu l-am confecționat din carton) cu imagini ale fructelor de toamnă (măr, pară, prună, strugure, nucă, gutuie). Copiii vor rostogoli cubul și vor denumi, într-o primă etapă a jocului, fructul de pe fața superioară a cubului.

” -Ce fruct este acesta? R: Acesta este un măr. ”

Jocul se poate complica solicitând copiilor să precizeze și însușiri ale fructului respectiv.

” -Ce culoare (formă) are mărul? R: Mărul este roșu(rotund)”.

2. Prietenii lui Martinel (joc didactic matematic)

          Martinel (sau oricare alt personaj venit în vizită la grădiniță) îi roagă pe copii să îl ajute să sorteze fructele din coșul toamnei. A aflat că fructele sunt foarte gustoase și au multe  vitamine. Ar vrea să le guste, dar nu prea le cunoaște, de aceea are nevoie de ajutorul prietenilor săi, copiii. Pe rând, ursulețul îi roagă să îi arate merele, perele, nucile (la grupele mai mari se pot folosi toate fructele toamnei). Copiii sortează fructele, indicând mulțimile constituite.

3. Prinde mărul! (joc distractiv)

         Copiii, așezați în cerc, pe covor, rostogolesc mărul de la unul la altul.

 

Culorile toamnei

Standard

         Grupa mică

         Activitate integrată (Domeniul Științe,Domeniul Estetic și Creativ))

      Activitatea a debutat la Întîlnirea de dimineață, când fiecare copil și-a ales frunza preferată din covorul multicolor de la Centrul tematic. Prima variantă a jocului s-a desfășurat frontal. Copiii, atinși de crenguța fermecată, au așezat frunzele acolo unde le era locul, indicând și culoarea acestora.

 

A doua variantă a jocului s-a desfășurat pe echipe a câte 2-3 copii. Aceștia au avut ca sarcină sortarea frunzelor primite după culoare.

 

A doua parte a activității a avut ca scop consolidarea tehnicii dactilopicturii. Iepurașii au pictat frunze în culorile toamnei, fiind încurajați să indice și culorile folosite.

 

 

Vine ploaia, bine-mi pare!

Standard

       Astăzi le-am propus  iepurașilor o temă în ton cu vremea mohorâtă de săptămâna aceasta. Activitatea nu a fost însă nici pe departe mohorâtă, cei mici bucurându-se nespus că au făcut cunoștință cu acuarelele. Degețelele lor au chemat ploaia și au ajutat florile să crească, pe ritmurile cântecului interpretetat de Monica Anghel.

”Vine ploaia: pic, pic, pic!”

Grădiniță, bine te-am găsit!

Standard

         Iepurașii mari au plecat la școală, dar jucăriile n-au avut timp să se plictisească. Alți iepurași, mici și drăgălași, le-au luat locul. Sunt frumoși, isteți, harnici și curajoși. Încă ne acomodăm cu grădinița și facem cunoștință cu tot ce se află în sala de grupă. Astăzi am hrănit animalele preferate, apoi ne-am distrat pe cinste, am cântat și am dansat cu baloane. Povestea noastră abia a început. Va urma 🙂 .

Cărticica – ou de Paște

Standard

            În prima zi din săptămâna ,,Școala altfel”, în grădinița noastră s-au desfășurat activități cultural-artistice, menite să îi călăuzească pe copii în lumea fascinantă a cărților și, nu în ultimul rând, să îi pregătească pentru sărbătorile ce se apropie. În prima parte a zilei, cei mici au ascultat povestea Iepurașului de Paște, apoi au urmărit filmul de animație ,,Vânătoarea oului de Paște”.

SAM_3646_Edited

            În continuare, am decorat ouă, le-am decupat și am confecționat o cărticică potrivită pentru sărbătorile pascale.

              Între timp, omuleții noștri au…întinerit și ne fac cu ochiul, veseli nevoie mare.

SAM_3649_Edited

În lumea poveștilor

Standard

          Săptămâna aceasta le-am propus iepurașilor o inițiere în tainele fabricării unor lucruri binecunoscute, cum ar fi cărțile, hârtia, pâinea sau vasele de ceramică. Ziua de astăzi a fost dedicată cărților și personajelor îndrăgite de copii. La Întâlnirea de dimineață, ne-am împărtășit preferințele de lectură. Astfel, am aflat că majoritatea celor mici preferă cărțile de povești, dar și revistele de benzi desenate sau enciclopediile despre animale. În continuare, le-am spus iepurașilor  Povestea cărții de povești, apoi am colorat imagini, la alegere, din poveștile îndrăgite (Scufița Roșie, Cei trei purceluși, Hansel și Gretel).

          După micul dejun, am continuat călătoria în lumea poveștilor cu un joc didactic având ca sarcină compunerea și descompunerea numărului șapte. Ne-au ajutat, cum era și de așteptat, cei șapte pitici din poveste, pe care Albă-ca Zăpada i-a împărțit în două grupuri și i-a rugat să meargă în pădure, după lemne pentru foc și după apă de izvor.

          În încheiere, am realizat finalitatea zilei. Iepurașii au reconstituit cele trei povești ordonând și numerotând imaginile colorate (câte șapte pentru fiecare poveste). Am legat apoi paginile și am confecționat trei cărți ce își vor găsi locul pe rafturile bibliotecii grupei.