Ziua și noaptea

Standard

       În săptămâna care tocmai se încheie am abordat la grădiniță o temă îndrăgită de copii, ”Ziua și noaptea”. O tot evitasem în anii precedenți, temându-mă că nu ar putea oferi material suficient pentru o săptămână întreagă de lucru. Nu a fost nici pe departe așa, dimpotrivă. Am derulat o gamă largă de activități atractive, variate deopotrivă prin formă și prin conținut.

       Am început săptămâna cu un joc didactic, folosind auxiliarul oferit de Editura Tehno-Art. Copiii au recunoscut elementele și acțiunile ilustrate pe jetoane și le-au plasat pe cele două planșe reprezentând ziua și noaptea.

       La Domeniul Limbă și comunicare, am ascultat povestea grecească Cocoșul, soarele și luna. Cei mici au desenat apoi astrele, trasând peste linia punctată.

      În cadrul Domeniului Științe, am consolidat cunoștințele copiilor despre formele geometrice printr-un joc logic, intitulat Călătorie în spațiu. Iepurașii au călătorit cu racheta de pe o ”planetă” pe alta, respectând traseul indicat de educatoare, apoi de copiii aleși conducători de joc. Au identificat astfel piesele geometrice descrise și le-au descris la rândul lor, sub aspectul formei, al culorii și al mărimii.

       Cei mici au exersat saluturile adecvate diferitelor momente ale zilei și le-au asociat acestora diferite secvențe din programul zilnic printr-un joc didactic derulat în cadrul Domeniului Om și societate.

      În cadrul Domeniului estetic și creativ și la centrul Artă, am desfășurat activități de modelaj, pictură sau desen, cu regretul că săptămâna a fost prea scurtă pentru a pune în practică toate ideile sugerate de temă.

Am reținut:

-Soarele este, de fapt, o stea.

-Luna își primește lumina tot de la Soare.

-Pământul se rotește în jurul Soarelui, de aceea avem impresia că Soarele se mișcă pe cer.

-Iarna nopțile sunt mai lungi și zilele mai scurte. Vara zilele sunt mai lungi decât nopțile.

-Regina-nopții este o plantă care își deschide florile noaptea.

-Unele viețuitoare (bufnița, vulpea, liliacul) sunt mai active noaptea.

-Liliecii se hrănesc cu insecte.

-Licuricii sunt niște insecte al căror corp luminează pe timp de noapte.

-Oamenii măsoară timpul cu ajutorul ceasului.

 

Lasă un comentariu