Arhive pe etichete: forme geometrice

,,Să facem cunoștință cu triunghiul! ” (activitate integrată)

Standard

          Întreaga activitate de astăzi și-a propus să îi familiarizeze pe ,,iepurași” cu o nouă formă geometrică- triunghiul. Copiii au făcut cunoștință cu ,,noul lor  prieten” printr-un joc, noile informații fiind astfel prezentate într-o manieră atractivă. Pentru început, fiecare ,,oaspete” s-a prezentat, prin vocea unui copil. În fața triunghiului, copiii au ezitat, așa că mi-a revenit mie sarcina de a-l prezenta: ,,Eu sunt un triunghi. Mă numesc așa pentru că am trei colțuri. Pătratul are patru colțuri, iar cercul nu are colțuri.”


În continuare, le-am propus copiilor să grupăm piesele după forma lor. Am obținut astfel mulțimea pătratelor, mulțimea cercurilor și mulțimea triunghiurilor.

            Am diversificat apoi exercițiile de sortare, adăugând criteriul mărimii și pe cel al culorii (doar pentru triunghiuri).

            Am complicat jocul, cerându-le copiilor să îmi aducă o anumită piesă (Ex:,,Te rog să îmi dai un triunghi mic, roșu!”)

         Activitatea integrată a continuat pe sectoare. La sectorul Știință, copiii au rezolvat o fișă având ca sarcină identificarea triunghiurilor, prin colorare.

            La Artă, am modelat triunghiuri de diferite mărimi și culori.

            La Bibliotecă, preșcolarii au avut ca sarcină să traseze triunghiuri peste linia punctată și să încerce să deseneze câteva, fără ajutor.

             La Construcții,  am construit triunghiuri din bețișoare.

Reclame

,,Așază-mă în căsuța potrivită!” (joc logic)

Standard

       Astăzi am consolidat cunoștințele copiilor despre formele geometrice cunoscute, cercul și pătratul. Cum săptămâna aceasta vorbim despre animalele domestice, am adaptat jocul la tema cu pricina. Am urmărit ca, pe parcursul activității, copiii să recunoască cercul și pătratul, să precizeze atributele pieselor geometrice (formă, culoare, mărime), să formeze mulțimi de piese după un criteriu dat și să argumenteze apartenența unei piese la o mulțime, folosind limbajul adecvat.

        Le-am propus iepurașilor să ne jucăm de-a fermierii, având grijă de animalele de la fermă. Am început prin a-i ruga pe copii să hrănească oaia și cocoșul, așezând în țarcul oiței piesele pătrate (,,baloții”), iar în cotețul cocoșului-,,grăunțele” (cercurile).

Var 1

           Animalele au mâncat, dar  s-a lăsat seara și trebuie să meargă la culcare. Așa că tot iepurașii m-au ajutat să pregătesc adăposturi mari pentru vacă și adăposturi mici pentru vițeluș, grupând piesele după mărime, indiferent de formă sau culoare.

Var 2

          Dis-de dimineață, animalelor li s-a făcut iarăși foame. Calului i-am dat fân (piesele galbene), am trimis gâsca pe iaz (selectând pentru ea piesele albastre), iar cățelușului i-am dat câteva bucăți de carne (piesele roșii).

Var 3

         Săptămâna viitoare vom face cunoștință cu o nouă formă geometrică-triunghiul.