Arhive pe etichete: exerciții grafice

Racheta năzdrăvană

Standard

       Activitatea integrată de astăzi a avut ca scop familiarizarea copiilor cu o nouă formă geometrică, dreptunghiul. Deși cei mai mulți dintre ,,iepurași” cunoșteau deja această formă, am evidențiat asemănările și deosebirile dintre pătrat și dreptunghi. Am identificat toate dreptunghiurile din trusa de forme geometrice, precizând și culoarea sau dimensiunea acestora. În continuare, cei mici au construit rachete din piesele puse la dispoziție. Fiecare constructor și-a descris racheta, precizând caracteristicile pieselor folosite (formă, culoare, mărime).

           Activitatea a continuat pe sectoare. La Știință, copiii au colorat racheta conform indicațiilor primite (fișa poate fi vizualizată AICI). La Bibliotecă au trasat dreptunghiuri, liber, apoi în spațiu limitat, după model. La Construcții au avut ca sarcină să construiască rachete din forme geometrice.

 

Reclame

,,Să facem cunoștință cu triunghiul! ” (activitate integrată)

Standard

          Întreaga activitate de astăzi și-a propus să îi familiarizeze pe ,,iepurași” cu o nouă formă geometrică- triunghiul. Copiii au făcut cunoștință cu ,,noul lor  prieten” printr-un joc, noile informații fiind astfel prezentate într-o manieră atractivă. Pentru început, fiecare ,,oaspete” s-a prezentat, prin vocea unui copil. În fața triunghiului, copiii au ezitat, așa că mi-a revenit mie sarcina de a-l prezenta: ,,Eu sunt un triunghi. Mă numesc așa pentru că am trei colțuri. Pătratul are patru colțuri, iar cercul nu are colțuri.”


În continuare, le-am propus copiilor să grupăm piesele după forma lor. Am obținut astfel mulțimea pătratelor, mulțimea cercurilor și mulțimea triunghiurilor.

            Am diversificat apoi exercițiile de sortare, adăugând criteriul mărimii și pe cel al culorii (doar pentru triunghiuri).

            Am complicat jocul, cerându-le copiilor să îmi aducă o anumită piesă (Ex:,,Te rog să îmi dai un triunghi mic, roșu!”)

         Activitatea integrată a continuat pe sectoare. La sectorul Știință, copiii au rezolvat o fișă având ca sarcină identificarea triunghiurilor, prin colorare.

            La Artă, am modelat triunghiuri de diferite mărimi și culori.

            La Bibliotecă, preșcolarii au avut ca sarcină să traseze triunghiuri peste linia punctată și să încerce să deseneze câteva, fără ajutor.

             La Construcții,  am construit triunghiuri din bețișoare.