Abordarea temelor de factură istorică și culturală la grădiniță se dovedește , nu de puține ori, un demers dificil, prin situarea într-un timp îndepărtat a evenimentelor, ceea ce le face inaccesibile observației directe, dar și prin natura abstractă a termenilor vehiculați. Copiii reconstruiesc cu greu în imaginație realități trecute, sesizează cu dificultate sensul unor concepte ca ”țară”, ”oraș”, ”capitală” sau ”unire”, chiar dacă unele sunt actuale.
Pornind de la aceste considerente, dar fără a ne abate de la tradiția perpetuată în grădinițe de-a lungul timpului, am discutat astăzi despre Mica Unire, sărbătorită de români în fiecare an, pe 24 Ianuarie. Dacă la intrarea în clasă cei mici au fost impresionați de ecusoanele ce așteptau cuminți la centrul tematic (”Doamna, o să ne pui icoane în piept?” ), în cadrul întâlnirii de dimineață au aflat că ”icoana” este de fapt portretul (chipul) domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un conducător care a trăit cu mulți ani în urmă. Pe atunci, România nu era o țară așa mare ca acum, ci era împărțită în trei țări mai mici. Alexandru Ioan Cuza a unit două dintre aceste țări într-o țară mai mare. Toți românii s-au bucurat, au cântat și au dansat Hora Unirii. Aveau acum o țară mai mare și mai frumoasă, iar ei erau mai puternici, pentru că erau mai mulți, uniți. Așa cum și copiii sunt mai puternici când lucrează împreună, ajutându-se. Ne-am amintit apoi care este acum capitala țării noastre, cum se numește orașul nostru și am descris drapelul național. Activitatea a continuat la centrele deschise. La Știință, iepurașii au colorat bogățiile plasate pe harta României. La Artă au avut ca sarcină decorarea costumelor naționale românești, iar la Bibliotecă trasarea drapelului național din combinații de linii verticale și orizontale.
În încheierea activității, cei mici și-au dat mâinile și au jucat ”hora frăției”, ca românii de odinioară.
Acasă și la grădiniță 