”Struguri galbeni, aurii, roșii, negri, brumării”

Standard

Struguri galbeni, aurii,
Rosii, negri, brumării,
I-a copt toamna sus, în vii.
Haideți să-i mâncăm, copii!

      Cu acest îndemn și-au început iepurașii prima zi a săptămânii dedicate fructelor de toamnă. Activitatea a debutat la întâlnirea de dimineață, când cei mici au primit coșul cu roade dulci al celui mai darnic anotimp. Cum strugurii păreau să nu mai aibă loc în coș, dornici să fie gustați de copii, am dat startul activității ce avea să integreze Domeniul Științe și Domeniul Estetic și Creativ.

       La sectorul Știință, preșcolarii au observat strugurii din coș (forma și structura ciorchinilor, mărimea, greutatea, forma, culoarea și mărimea boabelor, mirosul și gustul, structura acestora-coajă, miez, semințe ), au aflat că strugurii proaspeți conțin multe vitamine, dar pot fi consumați și sub formă de compot, dulceață sau în prăjituri. Din sucul de struguri (must) se prepară vinul. Înainte de a-i consuma, trebuie să îi spălăm foarte bine, la fel cum facem cu fiecare fruct.

        La sectorul Artă, iepurașii au pictat ciorchini de struguri prin tehnica picturii cu dopul de plută, combinată cu tehnica dactilopicturii, iar la Construcții au realizat ciorchini colorați prin tehnica mozaicului.

          Am reținut:

-Strugurele este fructul viței-de-vie. Vița-de-vie este o plantă care crește pe câmp sau în grădinile oamenilor.

-Strugurii sunt ciorchini de formă triunghiulară, alcătuiți din mai multe boabe.

-Boabele pot avea formă rotundă sau ovală, pot fi galbene, verzi, roz sau violet închis.

-Boabele sunt acoperite cu o coajă subțire, netedă, lucioasă. În interior se află miezul și câteva semințe mici.

-Miezul este zemos, dulce, are un miros plăcut.

-Semințele sunt mici, tari, nu se consumă.

-Strugurii sunt bogați în vitamine. Pot fi consumați proaspeți (după ce i-am spălat bine) sau sub formă de suc, dulceață, compot, în diferite deserturi.

-Din struguri se prepară mustul și vinul.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s